Nu este primul articol pe care îl scriu (vezi bibliografia) pe tema limbii istroromâne, cea pe care vorbitorii nativi o numesc vlwaški (vl. de acum înainte). Este vorba despre o limbă neolatină din Istria, difuzată până acum mai mult verbal. Din secolul al XIX-lea până în prezent, unii cercetători și erudiți, în mod special români, au început să viziteze zonele în care se vorbea această limbă și să transcrie în texte discursurile orale pe care le auzeau. Este ușor de observat cum primele texte transcrise erau puțin exacte atât din cauza variabilității pronunțării cât și a incertitudinilor alfabetului. ¹

O comunitate de țărani și păstori, care vorbeau această limbă, s-a stabilit în Istria (Croația de acum) deja din secolul al XV-lea, fie pentru că fugise din Balcani din fața turcilor fie din alte motive. Aceștia erau numiți vlahi de către alogloți, exonim pe care aceștia îl refuzau, în schimb se foloseau de anumite denumiri derivate din toponimele propriilor sate: în secolul al XVII-lea existau dovezi ale utilizării denumirii de Rumeri.² De altfel, sfera semantică a termenului valahi este mult mai vastă și în Evul Mediu făcea referire nu numai la populațiile latinizate din Balcani, ci și la alte populații din aceeași regiune, cunoscute sub denumirea de Magna Vlahia.³

Continuitatea limbii

Acest grup lingvistic, care la jumătatea secolului al XIX-lea era încă destul de numeros în Istria (probabil 3000 de vorbitori) cu timpul s-a restrâns din ce în ce mai mult, până la a ajunge la câteva sătucuri minuscule situate astăzi la vest de Muntele Ucka, în Croația. ⁴ Acesta a atins totuși pentru câteva secole un rezultat extrem: deși trăia izolat și, fără să fi deținut o tradiție scrisă sau un alt tip de instituție culturală, si-a menținut propria limbă, împreună cu alte “dialecte” românești urmașe ale latinității balcanice⁵; toate acestea în condițiile în care se afla în contact cu populații care vorbeau alte limbi, mai ales dialecte slave, istriene și italiene: însă contactul lingvistic, îndeosebi cu limbile slave, început de altfel deja pe tărâmurile originare încă din secolul al VII-lea, pentru o limbă minoritară precum aceasta, a produs nu numai un răspândit bilingvism (și plurilingvism) din necesitatea de a interacționa cu populațiile din împrejurimi, ci și fenomene intense de melanj lingvistic, stimulate de faptul că in timp ce limba utilizata zilnic era vl., de fapt, sub stăpânirea Austriei care susținea croatizarea Istriei interne, administrația, școala (atunci când exista) și biserica erau croate, cum au fost ulterior italiene sub stăpânirea Italiei din 1918 ⁶, si din nou croate după ocuparea din partea Iugoslaviei comuniste din 1945. Acest din urma eveniment a provocat diaspora micii comunități în toată lumea, cu grave consecințe lingvistice, sociale și culturale.

Din informații recente despre Istria rezultă că vorbitorii rămași acolo nu depășesc 40 în Žiʹywan și 70 în satele meridionale. ⁷ Este extrem de dificil de calculat numărul vorbitorilor în toată lumea, mai ales că frecvent este vorba despre persoane sau familii izolate: poate ajung la 500/600 de unități, dar cineva considera că ar fi mai puțini de atât. Paradoxal, tocmai în New York se pare că există comunitatea cea mai numeroasă, aproape 300 de persoane, din necesități de plurilingvism, așa cum sunt cei răspândiți prin lume sau rămași în Istria. Uneori e greu de stabilit care este limba utilizată de către familiile de istroromâni răspândite prin lume, chiar și de către cele rămase în Istria, pentru că acasă se vorbesc cel puțin două limbi: sunt frecvente căsătoriile mixte, iar noile generații destul de des nu cunosc această limbă.

Aspecte lexicale

Limba vl. a continuat să existe până în zilele noastre, însa de secole, așa cum am menționat mai devreme, a suferit un profund proces de melanj lingvistic în special cu limbi slave din Istria și cu dialectele croate ciakavi. Poate nu ar fi hazardată nici ipoteza conform căreia întrepătrunderea reciprocă dintre limba croată și limba vl. ar fi dus oricum, într-o perioadă de timp mai mult sau mai puțin îndelungată, la o lentă dizolvare a vl. în favoarea limbii croato-istriene, însă cel mai grav prejudiciu are loc sub ochii noștri din cauza dispersării vorbitorilor acesteia prin lume ca urmare a evenimentelor de după cel de-al doilea război mondial.

Contactul lingvistic cu limba croată nu s-a limitat la împrumutul unor elemente ale lexicului, ci a privit și elemente importante ale structurii morfo-sintactice. Chiar între împrumuturile lexicale se poate observa frecventa prezență a verbelor: iar verbul nu constituie un element periferic al frazei și al limbii, ci reprezintă tocmai nucleul acesteia. Acest împrumut al formelor verbale indică faptul că procesul de contaminare dintre cele doua limbi era deja și este destul de avansat.

Un alt indiciu al consecințelor îndelungatului contact cu limbile slave este faptul ca în vl. sunt prezente prefixe și infixe verbale preluate din limba croată pentru exprimarea nuanțelor acționale și aspectuale ale verbului, cu valori identice ca și cele din limba croată; și în vl. de altfel, utilizarea prefixelor verbale semnalează tendința spre aspectul perfectiv contrapusă celui imperfectiv caracterizat de utilizarea verbelor simple fără prefix, precum și valori acționale precum cea instantanee versus cea durativă, cea iterativă, continuativă sau inversivă. Ceea ce este mai important de evidențiat este faptul că aceste morfeme nu numai pătrund în limba vl. împreună cu verbele slave de care sunt legate la origini, dar se unesc independent și cu unele rădăcini verbale de tip latin, fisurând matricea limbii.

Spre deosebire, limba română, la a cărei familie neolatină îi aparține evident și limba vl., deși a primit multe împrumuturi din limbile slave, nu cunoaște aspectul verbal exprimat prin prefixe, infixe sau alte forme diferite (cu excepția unei mici zone din Banat), însă îl semnalează, la fel ca italiana, prin timpuri diferite și nu prin morfeme specifice. Este adevărat că și în limba română prefixele verbale sunt foarte numeroase și productive, însă verbele de care sunt legate derivă din limba latină împreună cu prefixele corespunzătoare și nu exprimă valori aspectuale⁸.

Limbile slave au dezvoltat însă sistematic o opoziție între aspectul imperfectiv și cel perfectiv, cel mai frecvent prin prezența prefixelor. Așadar, este foarte semnificativ faptul că, spre deosebire de limba română, limba vl. prezintă același fenomen.⁹

Prefixe și infixe verbale

În vl. verbele cu prefix preluate di limbi slave sunt foarte numeroase. În corpusul lexical al Vocabularului pe care l-am publicat (vezi Bibliografia), care urmărește fixarea limbii vl. in ʹBəršćina înainte de exodul din anii ’45/’55, luând în considerare numai verbele care se compun cu un verb principal corespunzător, deducem că din aproape 300 de verbe prefixate, numai 10% circa sunt de origine latină.

Prefixele verbale sunt foarte numeroase și foarte productive, iar în vl. în teorie se pot compune cu orice verb, chiar și cu forme improvizate idiolectice. Acestea sunt do-, ne-, o-/ob-, od-, p-/po-/pod-/pot-, pri-, pro-, re-/res-/rez-, s-/z-/ze- și se prezintă cu puține derivări fonetice față de cele croate.

Prefixul po-, pod-, pot-, pe care îl voi folosi ca exemplu, este unul dintre cele mai productive și poate fi asociat multor rădăcini verbale, cu diverse valori delimitative, îndeosebi valoarea perfectivă și funcția completivă.

În vl. acest prefix este utilizat frecvent cu rădăcini slave, cel mai frecvent cu aceeași valoare pe care o are în limba croată:
- be'ri/pobe'ri, a aduna tot (cr. pobirati):
- berea ʹzərnele di-mprevwale, aduni boabele de pe pământ;
- mek pobeʹri ʹwovale din kokoʹšwar, mă duc să adun ouăle din cuibar;
- dig'ni/podig'ni, a ridica (cr. podignuti):
- pəra se digʹnea, aluatul de pâine crește;
- podigʹnea ʹzwalika ča kantrida, ridică puțin acel scaun;
- rezʹbi/porez'bi, a sparge/a zdrobi (cr.porazbijati):
- rezbiya čwa če tekniya, rupea ceea ce atingea;
- porezbit-a twot ən kwasa, a spart tot în casă.

Dar elementul cel mai important este folosirea sa și cu rădăcini latine:
- fu'rwa/pofu'rwa, a fura/a goli tot (lat. furari, rom. a fura);
- twatsi furu de nwopte, hoții fură noaptea;
- lj-a pofuʹrwat twot din štwala, i-au furat tot din grajd;
- maritwa-se/pomaritwa-se, a se mărita (lat. maritare, rom. a mărita)
- s-a mariʹtwat dupa ʹfrwatele lu Twone, s-a măritat cu fratele lui Twone;
- ʹfeatele din sela s-a twote pomariʹtwat, fetele din sat s-au măritat toate;
- učide/poučide, a ucide/a extermina (lat. occidere, rom. a ucide)
- s-a uʹčis ən kwasa, s-a ucis în casă;
- ʹnuškara bwole poučis-a galjirle, vreo boala a ucis găinile.

Și alte câteva exemple:
- kaʹdea/pokaʹdea, a cădea (lat. cadēre > cadĕre);
- kukwa-se/pokukwa-se, a se întinde (lat. se collocare);
- skunde/poskunde, a se ascunde (lat. abscondere);
- sur'bi/posur'bi, a sorbi, (lat. sorbere);
- vinde/povinde, a vinde (lat. vendere), etc.

Limba vl. a împrumutat din limba croată și infixul -av-/-iv-, care exprimă în ambele limbi valoarea ac-ionala iterativ/continuativă a verbului: în cazul infinitivului acesta este urmat de desinența oxitonă -ey (aʹvey/-iʹvey); și acest infix, pe lângă a fi prezent în structuri verbale slave, este prezent și in verbe derivate din latină.
- čiʹrwa/čiraʹvey, a cina (lat. cenare, rom. a cina):
- kən vets čiʹrwa?, la ce ora luați cina?;
- ən veara čiraveyan pre balaʹdur, vara cinăm pe balcon;
- štepʹtwa/šteptaʹvey, a aștepta de mai multe ori (lat. expectare, rom. a aștepta):
- šteptwat-a ʹfrwayaru ma nw-a veʹrit, si-a așteptat logodnicul dar el nu a venit;
- saka damareatsa šteptaveya koriyera, in fiecare dimineață aștepta autobuzul;
- tremeate/tremetaʹvey, a trimite/a trimite des (lat. transmitto, rom. a trimite):
- tremes-am listu, am trimis scrisoarea;
- ywa saka zi tremetaveya fečworu-n butiga, ea trimitea în fiecare zi după medic.

Alte câteva exemple: bea/beʹvey, a bea/a bea des (lat. bibere); dwa/da'vey, a da/a da mereu (lat. dare); vinde/vindaʹvey, a vinde/a vinde încontinuu (lat. vendere); trwaže/traga'vey, a conduce/a duce încontinuu (lat.trahere); žu'kwa/žuka'vey, a dansa/a dansa mereu (lat. iocari), etc.

Uneori rădăcina verbală poate conține o alternativă fonetică:
- ziče/zikaʹvey, a zice/a zice mereu (lat. dicere, rom. a zice);
- ć-am zis ke nu štivu nič de čwa, ți-am zis că nu știu nimic despre asta;
- ʹnwarodu zikaveya ke nu-y ʹistina, lumea spunea că nu era adevărat ;
- meare/megaʹvey, a merge/a merge des (lat. mergere [10], rom. a merge);
- ren meare saʹpwa kumpiru, mergem să săpăm cartofii;
- megaveya saka šetimwana-n Rika, mergea în fiecare săptămână la râu;
- spure/spunjaʹvey, a povesti/a continua să povestești (lat. exponere, rom. a spune);
- spus-a twot kun-a fwost fešta, a spus tot cum a fost la petrecere;
- nwono spunjaveyt-a la fwok čuda ʹštworiye, bunicul obișnuia să spună povesti lângă foc.

Alte câteva exemple:
- pure/punja'vey, a pune/a avea obiceiul de a pune (lat. ponere);
- ve'ri/vinja'vey, a veni/a veni des (lat.venire)
- plənže/plənga'vey, a plânge/a plânge de fiecare dată când (lat. plangere), etc.

Până și prefixul re-, res-, rez-, s-, și acesta de origini slave, se poate compune cu verbe derivate din latină cu valoare în general de inversiune:
- le'gwa/rezle'gwa, a lega/a dezlega (lat. ligare, rom. a lega);
- legwat-am ʹtərsurle-n Galačiya, am legat șuruburi în Galacia (agrotoponim);
- de nwopte rezleʹgwan breku, noaptea eliberam câinele;
- ənkljide/reskljide, a închide (lat. claudere, rom. a închide);
- ənkljide uša ku ključu, închide ușa cu cheia;
- meʹžen, ke prevtu reskljis-a baʹsearika, să mergem pentru că preotul a deschis biserica;
- kər'kwa/reskər'kwa, a încarca/a descărca (lat. tardo carricare, rom. a încărca);
- s-a kərʹkwat ku brenta pljira de wapa, a luat în spate damigeana plină cu apă;
- reskərkwat-a bərsa de kumʹpir dispre sire, a lăsat jos sacul cu cartofi;

Alte câteva exemple:
- ənkatswa-se/reskutswa-se, a se încălța/a se descălța (lat. *incalceare/*discalceare);
- kərʹgey/reskərʹgey, a încărca/a descărca (lat. tardo carricare);
- ənmeʹtswa/rezmeʹtswa, a învăța/a uita (lat. Invitiare [11]), etc.

Și celelalte prefixe sunt foarte productive: unele exemple cu verbe din latină: nemuyže, prf. di muyže, a mulge (lat. volg. *mulgĕre clas. mulgēre, rom. a mulge); oblinže, prf. al linže, a linge (lat. lingere, rom. a linge); priklje'mwa, iter. al klje'mwa, a chema (lat. clamare, rom. a chema); zedur'mi, prf. di dur'mi, a dormi (lat. dormire, rom. a durmi) etc.

Diaspora

Și în morfosintaxa limbii istroromâne se pot observa alte numeroase fenomene de melanj lingvistic cu limba croată. Contactul secular cu limbile slave, și îndeosebi cu limba croată, a contribuit la modificarea remarcabilă a caracterului neolatin al acestei limbi. Totuși, nu acesta este cauza principală a faptului că limba aceasta se afla astăzi în risc de extincție. Adevăratele cauze sunt altele: într-adevăr, anexarea de către fosta Iugoslavie a adus cu sine o ulterioară dura croatizare a limbii, uneori forțată și programată, însă instaurarea regimului comunist în zonele ocupate, urmată de ucideri, persecuții și sărăcie, a fost cea care a produs un exod masiv al populației istroromâne, nu doar din Istria, provocând pierderea contextului natural în care de-a lungul secolelor limba evoluase; astfel, în cele mai diferite zone ale lumii, dar și în Istria, tinerele generații nu au putut continua tradiția lingvistică a propriilor familii deoarece mediul socio-cultural s-a modificat radical: limba a rămas astfel o moștenire a bătrânilor, care bineînțeles că au dispărut treptat. Când ultima persoană care vorbește această limbă va fi murit, vom putea spune că și această limbă a murit. Este dificil de preconizat acest moment, însă mă tem că nu vom aștepta prea multe decenii. De aceea este indispensabil, cat încă se mai poate, să culegem orice mărturie a utilizării acestei limbi și a culturii acestei comunități, astfel încât să putem rămâne măcar cu amintirea.

Antonio Dianich
Traducere din italiană de Ana Maria Simian

Note

1. Există diferite forme de transcriere folosite de către cercetători: metoda mea se află într-un articol publicat deja în această revistă (anul IV, n. 6, iunie 2014) și mai detaliat în Vocabularul pe care l-am publicat (vezi Bibliografie). În general, indic cu un font mai kic semivocalele w și e și în diftongii ascendenți wa, wo, ea deoarece au o pronunție flexibilă și uneori nu se simt; însă aici, din motive redacționale, apar cu font normal.
   
2. A se vedea: F. Ireneo della Croce, Historia antica, e moderna: sacra, e profana della città di Trieste, ecc., Venezia MDCXCVIII, libro IV, cap. VII, pagg. 334-335.
   
3. A se vedea: Joannis Lucii, De regno Dalmatiae et Croatiae libri sex, Francofurti MDCLXVI, libro VI, cap. V De Vlahis, pagg. 281-286.
   
4. Aceștia se află la nord de Žiʹywan (it. Seiane, cr. Žejane), la sud de Sušʹnjevitza (it. Valdarsa, cr. Šušnjevica), ʹNwoselo (it. Villanova, cr. Novavas), ʹBəršćina (it. Briani , cr. Brdo) și alte localități mai mici. Între limba din nord și cea din sud există variante care nu împiedică totuși o discretă înțelegere reciprocă: mici variante se observă și între formele vorbite în satele din sud.Ca și în celelalte studii ale mele, și aici mă refer la varianta limbii vl. vorbită (sau care se vorbea) în satul ʹBəršćina, unde s-a născut mama mea (tatăl meu era din Sušʹnjevitsa). și ulterior voi folosi toponimele originale istroromane.
   
5. Există numeroase contradicț ii in parerile cercetatorilor cu privire la limba latino-balcanica: vezi de exemplu Emanuele Banfi, Storia linguistica del sud-est europeo ecc., Milano 1991.
   
6. Este remarcabil cazul școlii italo-române din Sušnjevitsa, deschisă în anii 1921-1925 de către guvernul italian sub numele “Împăratul Traian”, și încredințată lui Andrei Glavina, care era un tânăr din Valdarsa care studiase în România: școala din păcate a fost închisă din cauza morții precoce a maestrului în 1925. S-au păstrat însă unele texte scurte scrise de către acesta în vl.
   
7. Date ce provin de la Viviana Brkarić, care în școala din Sušʹnjevitsa a creat o formă de învățământ elementar facultativ al limbii vl. (și nu de română), cu circa zece elevi. În Žiʹywan Robert Doričić este un promovator activ. Cei doi voluntari sunt susținuți de către Zvjezdana Vrzić, New York University. Tot în New York, Marisa Ciceran a adunat un mare număr de documente și mărturisiri pe propriul website (vezi Bibliografia).
   
8. Îi mulțumesc prietenului meu prof. Petru Neiescu, de la Universitatea din Cluj, pentru precizările oferite pe această temă.
   
9. În italiană aspectul diferențiat nu există, precum în limbile slave, și acest fapt poate crea anumite dificultăți în traduceri, mai ales în cazul exemplelor scurte, scoase din context, precum acelea din prezentul articol.
   
10. Pentru etimologie vezi I.A. Candrea Hecht - Ov. Densusianu, Dicționarul etimologic al limbii române. Elementele latine, s.v. 1080 merge, București 1907-1914.
    
11. Pentru etimologie vezi I.A. Candrea Hecht - Ov.Densusianu cit., s.v. 895 învăța.