w w w . i s t r o - r o m a n i a n . n e t  
Home

Links

Books

News

Culture

Status

Alphabet

Photos



advanced search




În Istria: Pe meleaguri de legendă - Încercări de revigorare a istroromânei

  • La vlahii din Șușnievița, satul în care preșcolarii învață istroromâna
  • "Neka nu me uci... / Da me ne zaboravišh," expoziție de fotografii vechi cu sate de istroromâni
  • "Zilele limbii vlahe" se organizează în fiecare an la Șușnievița și Jeiăni
  • La Costârcian, în familia lui Marcelo Jurman se vorbește românește

    După o călătorie de câteva sute de kilometri prin Munții Velebit și pe coasta dalmată a Mării Adriatice, revenim în Istria. Vizităm câteva localități mai mici de vlahi, rumeri sau istroromâni. În unele dintre aceste sate mai sunt doar câțiva vorbitori de dialect istroromân, ba chiar și cu unul singur. Ne îndreptăm apoi spre Șușnievița, sat cu vreo 70 de vorbitori de istroromână. La Șușnevița vizităm expoziția permanentă de fotografii vechi "Neka nu me uci... / Da me ne zaboraviš..." de la Consiliul Comunității Locale. Aici funcționează o școală cu 14 elevi care învață istroromâna. La urmă, poposim la Rovinj și vizităm Institutul Italian de Cercetări Istorice, cu care Institutul nostru a stabilit un program de colaborare pe perioada care urmează.

    La Șușnievița suntem pentru a patra oară în ultimii cinci ani. În cele două războaie mondiale, pe vremea când aparținea Italiei, satul se numea Valdarasa și era sediu comunal și centru cultural istroromân. Pe atunci, aici funcționa și o școală cu limba de predare română, poșta, magazine, patru cafenele și o ospătărie ("Casa lu Roșo"). Acest Roșo (odată, probabil, Roșu), s-a născut în anul 1886. În 1909 a plecat împreună cu fratele său mai mare în America. Acolo au muncit până în 1930, când au revenit în satul natal, unde și-au construit această ospătărie și pensiune - un hotel foarte modern pentru acele vremuri. Pe aproape întreaga fațadă a clădirii scria: "Ospătoria 'Albergo-Trataria-Valdarasa' Casa lu Roșo."


    După cel de-al Doilea Război Mondial a început o perioadă lungă de șaptezeci de ani când la Șușnievița istroromâna, sau vlaha, cum zic cei de aici, se vorbea doar în familie. În anul 2005, dr. Zvijezdana Vrzić, născută la Rijeka, în prezent profesor de lingvistică la Universitatea din New York, demarează acolo, împreună cu încă o sută de istrieni, vorbitori ai limbii istroromâne, proiectul "Očuvaj vlaška i žejanska limba", cu scopul păstrării limbii străbune, acum pe cale de dispariție. Doi ani mai târziu, în 2007, acest proiect s-a extins și în Croația, în Peninsula Istria, datorită colaborării cu Muzeul Etnografic al Istriei. Prin acest proiect se urmărește întemeierea muzeelor cu obiecte de patrimoniu și a centrelor de cultură la Șușnievița și Jeiăni; educarea membrilor comunității și încadrarea lor în procesul de păstrare a limbii și culturii; întocmirea arhivelor digitale pentru necesitățile comunității vorbitorilor acestei limbi și pentru cercetători; colectarea și digitalizarea materialelor despre limba vorbită; cercetarea și promovarea limbii și culturii istroromâne. În acest sens, la Șușnievița și Jeiăni au fost organizate reuniuni științifice și expoziții de fotografii vechi pe mai multe teme: Nostre selișta de mânce / Satele noastre cândva; Lucrurile de saca zi / Lucrări de fiecare zi; În scola / În școală; Pre lume / În lume; Feștele / Manifestări. Expoziția respectivă am vizitat-o cu prilejul ultimei călătorii de documentare la Șușnievița. Despre vernisaj ne-a vorbit autoarea Viviana Brkarić, care mai este și coordonatoarea cursurilor de însușire a limbii istroromâne în acest sat, organizate în fiecare zi de marți încă din toamna anului 2011. După cum ne informează Viviana Brkarić, cursurile sunt frecventate de 14 preșcolari și elevi ai primelor clase de școală generală.

    - Intenția noastră este ca, în conformitate cu interesele copiilor și prin joc, muzică, dans și teatru, să transmitem copiilor limba părinților, mărturisește învățătoare Viviana Brkarić, care ne mai spune că ea a învățat limba vlahă, respectiv istroromână, de la bunica ei din Șușnievița.

    În fiecare an, la începutul lui august, la Șușnievița și Jeiăni se organizează "Zilele limbii vlahe și jeiăne", manifestare care cuprinde tabere de creație, o sesiune de comunicări, mese rotunde și proiecții de materiale documentare despre satele Șușnievița și Jeiăni și despre limba vorbită în aceste sate. Acest eveniment științific a fost și obiectul unor publicații. Albumul monografic, bogat ilustrat cu fotografii vechi și tipărit cu prilejul vernisării expoziției "Neka nu me uči...", avem prilejul să-l prezentăm chiar acum. Este editat de Asociația "Tragovi" pentru Cercetarea Limbii și Culturii din Istria și Kvarner, care este și organizatoarea expoziției respective și coordonatoarea proiectului. Autorii expoziției sunt Zvjezdana Vrzić, Viviana Brkarić și Robert Doricici. Potrivit celor menționate de ei în Prefața albumului, fotografiile cuprinse în album, în afară de cele realizate după cel de-al Doilea Război Mondial, sunt din albume private și redau momente din viața unor persoane, familii, instituții sau localități. Legendele sunt întocmite pe baza datelor oferite de donatorii fotografiilor. În primele pagini ale albumului autorii prezintă localitățile: Brdo în 1887 (Intrarea în sat și Clopotnița bisericii înălțată în anul 1782); Șușnievița în 1933 (Ospătăria, Casa lu Roșo); Nova Vas (Familia Micleuș); Lindar (Cununia lui Ivan Brkarici Roșo și a Dinei Šarić); Zancovți în 1940 (Elevii școlii generale cu învățătoarea Mira Puhar); Costârcian în 1952 (Tineretul școlar în fața școlii); Șușnievița în 1961 (Elevii clasei I care până la 7 ani au vorbit acasă și în sat doar limba vlahă, acum urmăresc cursurile în limba croată literară); Enco Balacici lu Bănia, din Brdo; Slava Jurman lu Jgalia, din Brdo, la New York; Jeiăni în 1911 (Panorama satului); Drumul care duce din sat la izvorul fântâra și fata care duce merinde familiei în câmp; Femeie în port tradițional din Jeiăni răspunde la întrebările adresate de lingvistul român Sever Pop (anul 1933); Frații Iosip Doricici lu Martinina și Miho Daricici lu Ovciarici, la coasa de iarba; Căratul fânului / firu; Male Mune în 1972 (Ziua postului / pusta); Elevi din Jeiăni, împreună cu învățătorul / șușnăiștâru, în grădina familiei lu Ursu; Cinci frați din familia lu Mârcu în Pennsylvania; Anton Dorcici lu Pâre, în SUA și încă alte multe imagini interesante ale familiilor și satelor de istroromâni din Jeiăni și ținuturile montane ale Istriei de Nord și Șușnievița, Costârcian, Zancovți, Letai, Nova Vas și Iasenovik, în Câmpia Cepici.

    De la Șușnievița continuăm la Costârcian și apoi la Letai. În drum, trecem pe la dr. Alfio Germini, un bun prieten al însoțitorilor noștri de la Muzeul Orașului Rijeka. Germini își petrece vacanțele în "Casa de la țară", înconjurată de câteva hectare de vie Malvazia, tradiționalul soi istrian, adus aici de vechii romani. La Costârcian vizităm familia de istroromâni Jurman. Capul familiei este Marcelo, un bărbat de 75 de ani care ne vorbește mai mult în dialect decât în croată. Ne spune că se mândrește cu faptul că e român și că 31 de ani a fost șofer. Drumurile l-au dus peste tot în Europa și de mai multe ori în România. A dus acolo vin de la pivnițele din Mostar. Marcelo s-a născut în Bașicia, un cătun cu patru case și 42 de suflete de pe Muntele Monte Maggiore. Mărturisește că au fost șase frați și că toți s-au căsătorit înainte de el, că tata lui a fost marinar și că el a rămas singurul dintre frați în casă, cu nona. După ce s-a căsătorit cu Milka, o tânără din Dalmația, au părăsit "Coasa batrâna" și au făcut alta la drum.

    - Coasa aia nu știu cire o facura. A fost sus, la monte. Asta am facura cu muiera, ne spune Marcelo.

    În familia Jurman toți vorbesc istroromâna: soția, copiii, nepoții. Unul dintre cei doi fii ai lui Marcelo lucrează în Africa, dar vine cu familia peste vară și de sărbători acasă. Celălalt este angajat la Rijeka. Toți sunt rumeri și au învățat să vorbească limba rumeră de la nona. Așa se vorbea cândva în toată familiile din satele de aici, spune Marcelo: Senovic, Noselo, Șușnievița, Letai și Brdo. La Brdo, zice Marcelo, se vorbea mai aproape și mai bire.

    Din păcate, mulți au plecat în Australia și America, astfel că în toate aceste sate au mai rămas vreo 90-100 dintre cei care mai vorbesc limba nostre.

    Costa Roșu

    April 26, 2014
    © 2014 Libertatea


  • | Home | Links | Books | News | Culture | Status | Alphabet | Photos |

    © 1999-2016 www.istro-romanian.net. All Rights Reserved.