w w w . i s t r o - r o m a n i a n . n e t  
Home

Links

Books

News

Culture

Status

Alphabet

Photos



link to us
search
copyright

Istroromânii la Veneția

Pe 8 ianuarie, la Palazzo Correr din Veneția a avut loc vernisajul unei expoziții despre limba, istoria, cultura și tradițiile istroromânilor, eveniment organizat de Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică și Asociația Culturală Italo-Română "Decebal" din Trieste, care a inițiat o campanie itinerantă de promovare a limbii și civilizației istroromânilor, încă foarte puțin cunoscute și promovate.

La expoziția de la Veneția vor fi expuse documente, fotografii, afișe, cărți, precum și diverse obiecte originale și rare, ca, de exemplu, primul manual de istroromână, stampe vechi și harți care ilustrează istoria Istriei. De asemenea, ca omagiu adus instituției gazdă (Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică), va fi expusă și ediția unei cărți din 1910 a întemeietorului acesteia, Nicolae Iorga, precum și reproduceri din descrierile pe care marele istoric le-a făcut orașelor Trieste și Fiume. Expoziția va rămâne deschisă până pe 19 ianuarie, când, la orele 15,30, în Campo Santa Fosca din fața Institutului Român, va avea loc spectacolul folcloric susținut de grupul "Dor călător" din Graz, condus de Ionel Mircea Popi, care va prezenta publicului venețian și turiștilor din întreaga lume cântece și dansuri din tradițiile istroromânilor. Tot marți, în Noua Galerie a Palatului Correr din Veneția a avut loc vernisajul expoziției de pictura "Nite Days". Autorul expoziției, Alexandru Niculescu, este în prezent bursier "Vasile Pârvan" la Accademia di Romania din Roma, cu proiectul "Repere baroce în arhitectura fântânilor din Roma," și preparator la catedra de masterat din cadrul Universitatii Naționale de Artă din București. Proiectul lui Alexandru Niculescu a luat naștere în cadrul unui stagiu de documentare și creație pe insula Creta. Special elaborate pentru spațiul Noii Galerii a Institutului din Veneția, lucrările sale se vor constitui într-o paralelă între peisajul mediteranean și peisajul balcanic, surprinse în contrastul lumină - umbră. Evenimentul este organizat de Institutul Român de Cultura și Cercetare Umanistică de la Veneția, cu sprijinul Institutului Cultural Român.

January 9, 2008
© 2008 Ziua


| Home | Links | Books | News | Culture | Status | Alphabet | Photos |

© 1999-2013 www.istro-romanian.net. All Rights Reserved.