www.istro-romanian.net este o nouă pagină de internet unde cei interesaţi de comunitatea istro-română pot afla informaţii în legătură cu provenieţa, istoria acestora, dar şi date recente legate de viaţa socială şi culturală a acestei comunităţi în Croaţia.

Totodată, portalul oferă şi o listă de lucrări dedicate acestui subiect, în care specialişti în domeniu tratează problema mai pe larg şi mai aprofundat decât o pagină de internet.

Pe pantele muntilor Cicarija, între Trieste şi Rijeka sunt sate ai căror locuitori vorbesc o limba mai apropiată de română decât aromâna, dar care are totuşi suficiente trăsături particulare pentru a fi condiderată un dialect de sine stătător. Cunoscuţi de locuitorii zonei ca ciribiri, iar de către filologi drept Vlahi Istrieni, locuitorii acestor sate sunt atât nişte supravieţuitori remarcabili din punct de vedere lingvistic, cât şi un puzzle istoric. Croaţia este ţara cu cea mai redusă comunitate vorbitoare de limba română din toate ţările balcanice. De fapt, ei sunt numiţi istro-români, nume care provine de la zona în care trăiesc, Peninsula Istria. Croaţia a fost, în perioada 1102-1918, parte a Imperiului Austro-Ungar şi a fost în mare parte influenţată de cultura şi tradiţiile vestice. Croaţii au fost foarte de timpuriu convertiţi la catolicism şi au adoptat alfabetul latin, spre deosebire de sârbi care au rămas ortodocşi şi folosesc alfabetul chirilic. Istro-românii din această regiune au fost şi ei în mod semnificativ influenţaţi de istoria croată.

Istro-românii din Croaţia locuiesc o zona foarte mică în regiunea nord-estică a Peninsulei Istria. Pentru că nu exista nici un fel de continuitate spaţială cu aromânii la sud, sau cu românii la est, trebuiau să se stabilească aici. Mulţi istorici cred că istro-românii au sosit în aceste zone undeva în secolul XV, odată cu invazia otomană. Ceea ce rămâne încă neclar este dacă aceştia au venit dinspre România sau din Iugoslavia, ceea ce ar însemna că sunt ultimele rămăşite ale vlahilor, atât de des menţionaţi în cronicile sârbeşti ca locuitori ai zonei.

Micuţa comunitate ce numară mai puţin de 1.500 de persoane este listată în Cartea Roşie UNESCO pentru limbi pe cale de dispariţie. Cu toate acestea şi în mod surprinzător, anumiţi cercetători care au mers în această zonă pe la 1960 au mai găsit copii care vorbeau încă limba, oferind astfel speranţa în supravieţuirea sa, deşi mulţi experţi sunt de acord că aceasta nu va dura mult. Nu există nici un fel de educaţie în dialectul istro-român, în principiu pentru că nu sunt suficienţi copii care să meargă la astfel de şcoli. De asemenea, nu există nici emisiuni de radio sau de televiziune care să folosească acest dialect al limbii române. Mai mult decât atât, istro-românii nu sunt recunoscuţi ca minoritate naţională de către Constituţia Croată. Lipsa acestei recunoaşteri oficiale a rezultat, evident, într-o lipsă de iniţiative politice privitoare la această comunitate. Pentru că nu sunt oricum o comunitate numeroasă este şi greu de crezut că istro-românii din Croaţia ar avea de făcut revendicari de natură politică, însă ceea ce şi-ar dori cu adevărat este să vadă că se fac eforturi pentru păstrarea limbii şi culturii lor naţionale, scrie pagina de web a comunităţii istro-române.