Deşi, atât în Croaţia, cât şi în alte ţări din Balcani, nu este exclus să se fi oprit şi câţiva români, din cei care au plecat după 1990, totuşi, atunci când se vorbeşte despre românii de aici, este clar că discuţia se referă la istro-români.

Istro-românii sunt un mic grup etnic care aparţine populaţiei străvechi de la nord de Dunăre. Cu o populaţie autonomă nu mai mare de câteva mii de suflete, între 3-5.000 după datele neoficiale, respectiv peste 1.500 de vorbitori, după datele oficiale, situaţi izolat şi la distanţă, aceştia au ştiut, secole întregi, să-şi păstreze identitatea de neam, limba şi tradiţia. Din această cauză, originea, istoria, limba şi tot ce ţine de cultura lor au intrat în atenţia a numeroşi lingvişti, filologi, etnografi şi folclorişti din întreaga lume, istroromânii constituind tema chiar şi a unei lucrări de doctorat, semnată de cunoscutul romanist de la Zagreb, August Kovačec. Un interes aparte faţă de aceştia l-a dovedit şi prof.dr. Radu Flora care, împreună cu un grup de studenţi, a făcut cercetări de teren în Istria, în anul 1954.

Aşezaţi într-o zonă extrem de săracă, din partea central-estică a Peninsulei Istria, puţinii locuitori de aici au fost capabili de un adevărat miracol în supravieţuirea lor de-a lungul veacurilor. După procesul de romanizare balcanică în care au intrat în secolele I şi II d.Dh., locuitorii din Peninsula Istria au făcut faţă tuturor invaziilor care s-a abătut asupra lor, cunoscând diferite stăpâniri. O asemenea istorie a pus populaţia din acest teritoriu la grele încercări şi de aceea mulţi dintre ei au plecat în Italia sau mai departe. Aşa se face că numeroşi membri ai acestei mici comunităţi au fost nevoiţi să ia calea pribegiei. Peste 500 dintre ei s-au stabilit la New York, iar alte sute au ajuns în Australia. O situaţie ca aceasta, pe lângă multe altele, poate explica uşor cum se face că din populaţia de aproximativ 10 000, cât număra la începutul secolului XX, astăzi nu mai sunt decât, oficial, peste 1.500 de locuitori.

La ora actuală, cei mai mulţi sunt în localitatea Zejani, situată la cca 20 km de Rijeka şi 30 de km distanţă de Opatija. Mai puţin se întâlnesc în localităţile Šušnjevica, Sukadra, Letaj, Brguda şi Nosel. Oamenii de aici îşi păstrează conştiinţa şi identitatea naţională şi se numesc pentru aceasta, rumari sau vlaschi. De altfel, mulţi dintre cercetătorii care s-au aplecat cu pasiune şi cu interes asupra întrebărilor ce se pun pe seama acestei comunităţi, au ajuns la concluzia că aceasta a fost fondată pe o colonie romană /poate chiar înaintea colonizării Daciei de către Traian /(P.Kandler), şi că limba ce o vorbesc are elemente ce pot fi atribuite "latinei balcanice" (Carlo Taglavini).

Un interes faţă de istro-români l-au arătat şi personalităţi proeminente ale culturii române: Gh. Asachi, I.H. Rădulescu, I.Maiorescu, Lecca Morariu, Sextil Puşcariu, T.T.Burada, Emil Petru Raţiu.

Astăzi, după încheierea unui Tratat bilateral între România şi Croaţia (1994), s-a creat un cadru legislativ pentru afirmarea culturală a minorităţii istro-române. Astfel, s-a înfiinţat o Asociaţie Culturală Istro-Română, "Andrei Glavina", al cărei preşedinte este Emil Petru Raţiu, care trăieşte la Roma, sediul asociaţiei fiind la Zejani, unde există şi un renumit ansamblu focloric "Zejanski zvončari", care păstrează cântecul în limba maternă, cât şi obiceiurile lor specifice. De altfel, Andrei Glavina, al cărui nume îl poartă asociaţia, a fost bursier al statului român în prima jumătate a secolului XX.

Simeon Lăzăreanu